Sezonul de Formula 1 din 1967

Sezonul de Formula 1 din 1967
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	2 ianuarie - 22 octombrie
Nr. curse	11
Nr. piloți	41
Nr. echipe	24
Campionul la Piloți
Denny Hulme (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Brabham-Repco (Al 2-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1967 a fost cel de-al 21-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 18-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 10-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a unsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Africii de Sud pe 2 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 22 octombrie. În 1967 s-au desfășurat și șase curse care nu au făcut parte din campionat. Denny Hulme a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de Formula 1.

Hulme a devenit primul dintre cei doi piloți care au câștigat titlul fără a obține vreun pole position în sezon. Doar Niki Lauda a mai reușit acest lucru în 1984. De asemenea, până în prezent, este singurul neozeelandez care a câștigat Campionatul Mondial al Piloților. Dan Gurney a obținut pentru Eagle singura ei victorie, iar Pedro Rodríguez i-a oferit lui Cooper ultima victorie într-un dramatic Mare Premiu al Africii de Sud, în care John Love a fost aproape de victorie la volanul unui Cooper-Climax învechit și privat.

Doi piloți au murit în evenimentele legate de Formula 1 în 1967. Pilotul Ferrari, Lorenzo Bandini, a murit într-un accident de foc în timpul Marelui Premiu al Principatului Monaco, pe 10 mai. În timp ce se afla pe locul al doilea în spatele lui Hulme în turul 82 (din 100), Bandini a pierdut controlul Ferrari-ului său când a ciupit o balustradă în timp ce intra în șicana Harbour. A derapat necontrolat înainte de a lovi un stâlp de lumină și de a se răsturna. Atunci când Ferrari-ul a lovit baloții de paie de pe marginea pistei, rezervorul său de combustibil a explodat în flăcări cu Bandini prins dedesubt. Suferind arsuri pe mai mult de 70% din corp, Bandini a murit la spital trei zile mai târziu. Pilotul britanic Bob Anderson a murit pe 27 august în timpul unui test la Silverstone la volanul unui Brabham. Anderson a derapat de pe pistă în condiții umede și a lovit un stâlp de observație, suferind răni grave la piept și la gât. Ulterior, a murit la Spitalul General Northampton din apropiere.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1967 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1967.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
						Numele pilotului	Etape
	Brabham Racing Organisation	Brabham	Repco 620 3,0 V8 Repco 740 3,0 V8	BT19 BT20 BT24	G	Jack Brabham	Toate
						Denny Hulme	Toate
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P75 3,0 H16 BRM P60 2,1 V8	P83 P261 P115	G	Jackie Stewart	Toate
						Mike Spence	Toate
	Cooper Car Company	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12 Maserati 10/F1 3,0 V12	T81 T81B T86	F	Jochen Rindt	1–10
						Pedro Rodríguez	1–7, 11
						Alan Rees	6
						Richard Attwood	8
						Jacky Ickx	9–10
	Anglo American Racers	Eagle	Climax FPF 2,8 L4	T1F	G	Dan Gurney	1
			Weslake 58 3,0 V12	T1G			2–11
						Richie Ginther	2
						Bruce McLaren	5–7
						Ludovico Scarfiotti	9
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 242 3,0 V12	312/66 312/67	F	Lorenzo Bandini	2
						Chris Amon	2–11
						Mike Parkes	3–4
						Ludovico Scarfiotti	3–4
						Jonathan Williams	11
	Honda Racing	Honda	Honda RA273E 3,0 V12	RA273 RA300	F	John Surtees	1–4, 6–7, 9–11
	Sam Tingle	LDS[a]	Climax FPF 2,8 L4	Mk 3	D	Sam Tingle	1
	Bayerische Motoren Werke AG	Lola[a]	BMW M10 2,0 L4	T100	D	Hubert Hahne	7
	Team Lotus	Lotus	BRM P75 3,0 H16 BRM P60 2,1 V8	43 33	F	Graham Hill	1–2
						Jim Clark	1
			Climax FWMV 2,0 V8	33			2
			Ford Cosworth DFV 3,0 V8	49			3–11
						Graham Hill	3–11
						Eppie Wietzes	8
						Giancarlo Baghetti	9
						Moisés Solana	10–11
	Matra Sports	Matra	Ford Cosworth FVA 1,6 L4	MS5 MS7	D G	Jean-Pierre Beltoise	2, 10–11
						Johnny Servoz-Gavin	2
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	BRM P111 2,1 V8 BRM P101 3,0 V12	M4B M5A	G	Bruce McLaren	2–3, 8–11

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Jo Siffert	Toate
DW Racing Enterprises	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT11	F D	Bob Anderson	1–6
Joakim Bonnier Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Jo Bonnier	1, 4, 6–11
Reg Parnell Racing	Lotus	BRM P60 2,1 V8	25	F D G	Piers Courage	1
					Chris Irwin	3
	BRM	BRM P60 2,1 V8 BRM P75 3,0 H16	P261 P83		Piers Courage	2, 6
					Chris Irwin	4–11
John Love	Cooper	Climax FPF 2,8 L4	T79	D	John Love	1
Scuderia Scribante	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT11	F	Dave Charlton	1
Luki Botha	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT11	D	Luki Botha	1
Guy Ligier	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Guy Ligier	4–5
	Brabham	Repco 620 3,0 V8	BT20			6–7, 9–11
Bernard White Racing	BRM	BRM P60 2,1 V8	P261	G	David Hobbs	6, 8
Charles Vögele Racing	Cooper	ATS 2,7 V8	T77	D	Silvio Moser	6
Mike Fisher	Lotus	BRM P60 2,1 V8	33	F	Mike Fisher	8, 11
Castrol Oils Ltd	Eagle	Climax FPF 2,8 L4	T1F	G	Al Pease	8
Tom Jones	Cooper	Climax FWMV 2,0 V8	T82	F	Tom Jones	8

Calendar[modificare | modificare sursă]

Următoarele unsprezece Mari Premii au avut loc în 1967.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Africii de Sud 2 ianuarie	Marele Premiu al Principatului Monaco 7 mai	Marele Premiu al Țărilor de Jos 4 iunie	Marele Premiu al Belgiei 18 iunie
Kyalami (P)	Monaco (S)	Zandvoort (P)	Spa-Francorchamps (S)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Franței 2 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 15 iulie	Marele Premiu al Germaniei 6 august	Marele Premiu al Canadei 27 august
Le Mans Bugatti (P)	Silverstone (P)	Nürburgring (P)	Mosport Park (P)
9.	10.	11.
Marele Premiu al Italiei 10 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 1 octombrie	Marele Premiu al Mexicului 22 octombrie
Monza (P)	Watkins Glen (P)	Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente[modificare | modificare sursă]

Marile Premii[modificare | modificare sursă]

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Lider
							Pilot	Dif.
1	MP al Africii de Sud	Jack Brabham	Denny Hulme	Pedro Rodríguez	Cooper-Maserati	F	ROD	3
2	MP al Principatului Monaco	Jack Brabham	Jim Clark	Denny Hulme	Brabham-Repco	G	HUL	1
3	MP al Țărilor de Jos	Graham Hill	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Ford	F		5
4	MP al Belgiei	Jim Clark	Dan Gurney	Dan Gurney	Eagle-Weslake	G		5
5	MP al Franței	Graham Hill	Graham Hill	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		6
6	MP al Marii Britanii	Jim Clark	Denny Hulme	Jim Clark	Lotus-Ford	F		9
7	MP al Germaniei	Jim Clark	Dan Gurney	Denny Hulme	Brabham-Repco	G		12
8	MP al Canadei	Jim Clark	Jim Clark	Jack Brabham	Brabham-Repco	G		9
9	MP al Italiei	Jim Clark	Jim Clark	John Surtees	Honda	F		3
10	MP al Statelor Unite	Graham Hill	Graham Hill	Jim Clark	Lotus-Ford	F		5
11	MP al Mexicului	Jim Clark	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Ford	F		5

Clasament Campionatul Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune patru rezultate din restul de cinci curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	ZAF	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU‡	CAN	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Denny Hulme	4R	1	3	Ab	2	2R	1	2	Ab	3	3[b]	51
2	Jack Brabham	6P	AbP	2	Ab	1	4	2	1	2	(5)	2	46 (48)
3	Jim Clark	Ab	AbR	1R	6P	Ab	1P	AbP	AbP R	3P R	1	1P R	41
4	John Surtees	3	Ab	Ab	Ab		6	4		1	Ab	4	20
5	Chris Amon		3	4	3	Ab	3	3	6	7	Ab	9	20
6	Pedro Rodríguez	1	5	Ab	9	6	5	11				6	15
7	Graham Hill	Ab	2	AbP	Ab	AbP R	Ab	Ab	4	Ab	2P R	Ab	15
8	Dan Gurney	Ab	Ab	Ab	1R	Ab	Ab	AbR	3	Ab	Ab	Ab	13
9	Jackie Stewart	Ab	Ab	Ab	2	3	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	10
10	Mike Spence	Ab	6	8	5	Ab	Ab	Ab	5	5	Ab	5	9
11	John Love	2											6
12	Jo Siffert	Ab	Ab	10	7	4	Ab	Ab	NS	Ab	4	12	6
13	Jochen Rindt	Ab	Ab	Ab	4	Ab	Ab	Ab	Ab	4	Ab		6
14	Bruce McLaren		4	Ab		Ab	Ab	Ab	7	Ab	Ab	Ab	3
15	Jo Bonnier	Ab			Ab		Ab	6	8	Ab	6	10	3
16	Chris Irwin			7	Ab	5	7	9	Ab	Ab	Ab	Ab	2
17	Bob Anderson	5	NSC	9	8	Ab	Ab						2
18	Mike Parkes			5	Ab								2
19	Guy Ligier				10	NC	10	8		Ab	Ab	11	1
20	Ludovico Scarfiotti			6	NC					Ab			1
21	Jacky Ickx									6	Ab		1
—	Jean-Pierre Beltoise		NSC								7	7	0
—	David Hobbs						8		9				0
—	Jonathan Williams											8	0
—	Alan Rees						9						0
—	Richard Attwood								10				0
—	Mike Fisher								11			NS	0
—	Dave Charlton	NC											0
—	Luki Botha	NC											0
—	Al Pease								NC				0
—	Piers Courage	Ab	Ab				NS						0
—	Moisés Solana										Ab	Ab	0
—	Sam Tingle	Ab											0
—	Lorenzo Bandini		Ab[c]										0
—	Johnny Servoz-Gavin		Ab										0
—	Silvio Moser						Ab						0
—	Hubert Hahne							Ab					0
—	Giancarlo Baghetti									Ab			0
—	Eppie Wietzes								DSC				0
—	Tom Jones								NSC				0
—	Richie Ginther		NSC										0
Poz.	Pilot	ZAF	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU‡	CAN	ITA	USA	MEX	Puncte

Notă:

•  – În Marele Premiu al Germaniei din 1967, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. Aceștia nu erau eligibili de puncte pentru campionat, indiferent de poziția în care încheiau cursa. Din acest motiv, deși au terminat pe locurile 6, respectiv 8, Jo Bonnier și Guy Ligier au primit punctele aferente pozițiilor 5 și 6, întrucât locurile 5 și 7 au fost ocupate de mașini de F2.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune patru rezultate din restul de cinci curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	ZAF	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	CAN	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Brabham-Repco	4	1	2	Ab	1	2	1	1[d]	2	(3)	2	63 (67)
2	Lotus-Ford			1	6	Ab	1	Ab	4	3	1	1	44
3	Cooper-Maserati	1	5	10	4	4	5	6	8	4	4	6	28
4	Honda	3	Ab	Ab	Ab		6	4		1	Ab	4	20
5	Ferrari		3	4	3	Ab	3	3	6	7	Ab	8	20
6	BRM	Ab	6	8	2	3	7	9	5	5	Ab	5	17
7	Eagle-Weslake		Ab	Ab	1	Ab	Ab	Ab	3	Ab	Ab	Ab	13
8	Lotus-BRM	Ab	2	7					11			NS	6
9	Cooper-Climax	2							NSC				6
10	McLaren-BRM		4	Ab					7	Ab	Ab	Ab	3
11	Brabham-Climax	5	NSC	9	8	Ab	Ab						2
—	Matra-Ford		Ab								7	7	0
—	Eagle-Climax	Ab							NC				0
—	LDS-Climax	Ab											0
—	Lotus-Climax		Ab										0
—	Cooper-ATS						Ab						0
—	Lola-BMW							Ab					0
Poz.	Constructor	ZAF	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	CAN	ITA	USA	MEX	Puncte

Curse non-campionat[modificare | modificare sursă]

În sezonul din 1967, au fost organizate și șase curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Cursa Camponilor II	Brands Hatch	12 martie	Dan Gurney	Eagle-Weslake
Spring Cup I	Oulton Park	15 aprilie	Jack Brabham	Brabham-Repco
Trofeul Internațional BRDC XIX	Silverstone	29 aprilie	Mike Parkes	Ferrari
Gran Premio di Siracusa XVI	Siracuza	21 mai	Mike Parkes Ludovico Scarfiotti	Ferrari
Cupa Internațională de Aur XIV	Oulton Park	16 septembrie	Jack Brabham	Brabham-Repco
Marele Premiu al Spaniei XV	Jarama	12 noiembrie	Jim Clark	Lotus-Ford

Note[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]