Sezonul de Formula 1 din 1960

Sezonul de Formula 1 din 1960
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	7 februarie - 20 noiembrie
Nr. curse	10
Nr. piloți	48
Nr. echipe	35
Campionul la Piloți
Jack Brabham (Al 2-lea titlu)
Campionul la Constructori
Cooper-Climax (Al 2-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1960 a fost cel de-al 14-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 11-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,^[1] și a 3-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a zece curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 7 februarie și terminându-se cu Marele Premiu al Statelor Unite pe 20 noiembrie. În 1960 s-au desfășurat și alte cinci curse care nu au făcut parte din campionat.

Ultimul an al formulei de 2,5 litri a produs victorii repetate pentru Jack Brabham și Cooper și a văzut Lotus, Porsche și BRM încercând mașini cu motor-spate. Mașinile Scarab ale lui Lance Reventlow, ca și Aston Martin-urile, erau cu motor frontal și surclasate. Rob Walker Lotus, prin Stirling Moss, i-a oferit lui Colin Chapman prima sa victorie în Grand Prix la Monaco, fiind urmată de o victorie în SUA. Toate celelalte Mari Premii au mers la Cooper, cu excepția celui din Italia, care a fost boicotat de constructorii britanici, deoarece italienii foloseau întreaga configurație ovală a circuitului Monza. Jack Brabham a câștigat al doilea titlu consecutiv la piloți, iar Cooper și-a asigurat al doilea campionat consecutiv la constructori.

Sistemul punctaj a fost schimbat, punctul pentru cel mai rapid tur fiind scos, iar locul șase primea și el un punct. Cele mai bune șase rezultate au fost luate în calcul pentru campionat, față de cinci în sezonul precedent. A fost ultimul Campionat Mondial care a inclus cursa Indianapolis 500, și ultimul sezon care a văzut o victorie pentru o mașină cu motor frontal într-o cursă de Campionat Mondial.

Trei piloți au murit în acest sezon în curse de Grand Prix: americanul Harry Schell într-o cursă non-campionat la Silverstone, și britanicii Chris Bristow și Alan Stacey, ambii uciși la Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps. Stirling Moss a fost grav rănit într-un accident suferit în antrenamentele pentru acest eveniment și nu a concurat în cea mai mare parte a sezonului.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1960 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1960. Toate echipele au concurat cu pneurile furnizate de Dunlop.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
	David Brown Corporation	Aston Martin	Aston Martin RB6 2,5 L6	DBR4 DBR5	Roy Salvadori	4, 7
					Maurice Trintignant	7
	Camoradi International	Behra-Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	RSK	Masten Gregory	1
					Fred Gamble	9
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P25 2,5 L4	P25 P48	Jo Bonnier	1–2, 4–8, 10
					Graham Hill	1–2, 4–8, 10
					Dan Gurney	2, 4–8, 10
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51 T53	Bruce McLaren	1–2, 4–8, 10
					Jack Brabham	1–2, 4–8, 10
					Chuck Daigh	7
					Ron Flockhart	10
	Scuderia Ferrari	Ferrari	Ferrari 155 2,4 V6 Ferrari 171 2,4 V6 Ferrari 1,5 V6	246 F1 246 P	Phil Hill	1–2, 4–9
					Wolfgang von Trips	1–2, 4–9
					Cliff Allison	1–2
					José Froilán González	1
					Richie Ginther	2, 4, 9
					Willy Mairesse	5–6, 9
	J.B. Naylor	JBW	Maserati 250S 2,5 L4	59	Brian Naylor	2, 7, 9–10
	Team Lotus	Lotus	Climax FPF 2,5 L4	18 16	Innes Ireland	1–2, 4–8, 10
					Alan Stacey	1–2, 4–5
					Alberto Rodriguez Larreta	1
					John Surtees	2, 7–8, 10
					Jim Clark	4–8, 10
					Ron Flockhart	6
	Giorgio Scarlatti	Maserati[a]	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	Giorgio Scarlatti	1
	Nasif Estéfano				Nasif Estéfano	1
	Antonio Creus				Antonio Creus	1
	Gino Munaron				Gino Munaron	1
	Ettore Chimeri				Ettore Chimeri	1
	H.H. Gould				Horace Gould	9
	Joe Lubin		Maserati 250S 2,5 L4		Bob Drake	10
	Dr Ing F. Porsche KG Porsche System Engineering	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	718/2	Edgar Barth	9
					Hans Herrmann	9
	Reventlow Automobiles Inc.	Scarab	Scarab 2,5 L4	F1	Chuck Daigh	2, 4–6, 10
					Lance Reventlow	2, 4–5
					Richie Ginther	6
	Vandervell Products	Vanwall	Vanwall 254 2,5 L4	VW 11	Tony Brooks	6

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Piloți
				Numele pilotului	Etape
Scuderia Centro Sud	Cooper	Maserati 250S 2,5 L4	T51	Roberto Bonomi	1
				Carlos Menditéguy	1
				Masten Gregory	2, 4, 6–8
				Ian Burgess	2, 6–7, 10
				Maurice Trintignant	2, 4, 6, 10
				Mário de Araújo Cabral	8
				Alfonso Thiele	9
				Wolfgang von Trips	10
Ecurie Bleue	Cooper	Climax FPF 2,2 L4	T51	Harry Schell	1
R.R.C. Walker Racing Team	Lotus	Climax FPF 2,5 L4	18	Stirling Moss	2, 4–5, 8, 10
	Cooper		T51		1
				Maurice Trintignant	1
				Lance Reventlow	7
Fred Tuck Cars	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51	Bruce Halford	2
				Lucien Bianchi	6–7
High Efficiency Motors C.T. Atkins	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51	Roy Salvadori	2, 10
				Jack Fairman	7
Yeoman Credit Racing Team	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T51	Chris Bristow	2, 4–5
				Tony Brooks	2, 4–5, 7–8, 10
				Henry Taylor	4, 6–8, 10
				Olivier Gendebien	5–8, 10
				Bruce Halford	6
				Phil Hill	10
Scuderia Eugenio Castellotti	Cooper	Castellotti 2,5 L4	T51	Gino Munaron	2, 6–7, 9
				Giorgio Scarlatti	2, 9
				Giulio Cabianca	9
Ecurie Maarsbergen	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T51	Carel Godin de Beaufort	4
Taylor-Crawley Racing Team	Lotus	Climax FPF 2,5 L4	18	Mike Taylor	5
Equipe Nationale Belge	Cooper	Climax FPF 2,5 L4	T45	Lucien Bianchi	5
Robert Bodle Ltd	Lotus	Climax FPF 2,5 L4	16	David Piper	6–7
Gilby Engineering	Cooper	Maserati 250S 2,5 L4	T45	Keith Greene	7
Arthur Owen	Cooper	Climax FPF 2,2 L4	T45	Arthur Owen	9
Wolfgang Seidel	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T45	Wolfgang Seidel	9
Scuderia Colonia	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T43	Piero Drogo	9
Equipe Prideaux/Dick Gibson	Cooper	Climax FPF 1,5 L4	T43	Vic Wilson	9
Jim Hall	Lotus	Climax FPF 2,5 L4	18	Jim Hall	10
Fred Armbruster	Cooper	Ferrari 107 2,5 L4	T51	Pete Lovely	10

• Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar[modificare | modificare sursă]

Următoarele nouă Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1960.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Argentinei 7 februarie	Marele Premiu al Principatului Monaco 29 mai	Indianapolis 500 30 mai	Marele Premiu al Țărilor de Jos 6 iunie
Oscar Alfredo Gálvez (P)	Monaco (S)	Indianapolis (P)	Zandvoort (P)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Belgiei 19 iunie	Marele Premiu al Franței 3 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 16 iulie	Marele Premiu al Portugaliei 14 august
Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)	Silverstone (P)	Boavista (S)
9.	10.
Marele Premiu al Italiei 4 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 20 noiembrie
Monza (P)	Riverside (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Schimbări la calendar[modificare | modificare sursă]

• Marele Premiu al Argentinei a revenit în calendarul Formulei 1 pentru 1960; cursa din 1959 a fost anulată din cauza retragerii unor „eroi” locali precum Juan Manuel Fangio și Jose Froilan Gonzalez, plus că nu a existat niciun interes local pentru cursă.
• Marele Premiu al Belgiei a revenit și el în calendar; cursa din 1959 a fost anulată din cauza unei dispute privind banii de start.
• Marele Premiu al Marii Britanii a fost mutat de la Aintree la Silverstone, în conformitate cu aranjamentul de partajare a evenimentelor dintre cele două circuite.
• Marele Premiu al Portugaliei a fost mutat de la Circuito de Monsanto la Circuito da Boavista, în conformitate cu aranjamentul de partajare a evenimentelor dintre cele două circuite.
• Marele Premiu al Statelor Unite a fost mutat de la Sebring International Raceway la Riverside International Raceway, deoarece promotorii de la Sebring abia au ajuns pe profit.
• Marele Premiu al Germaniei trebuia să se desfășoare pe circuitul AVUS din Berlin, dar a fost desfășurat ca o cursă de Formula 2, în schimb, pe Nürburgring, pe configurația Südschleife.^[3][4][5]
• Marele Premiu al Marocului a fost programat inițial pentru 1 octombrie, dar a fost anulat din motive financiare.^[6]

Rezultate și clasamente[modificare | modificare sursă]

Marile Premii[modificare | modificare sursă]

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător
1	Marele Premiu al Argentinei	Stirling Moss	Stirling Moss	Bruce McLaren	Cooper-Climax
2	Marele Premiu al Principatului Monaco	Stirling Moss	Bruce McLaren	Stirling Moss	Lotus-Climax
3	Indianapolis 500[b]	Eddie Sachs	Jim Rathmann	Jim Rathmann	Watson-Offenhauser
4	Marele Premiu al Țărilor de Jos	Stirling Moss	Stirling Moss	Jack Brabham	Cooper-Climax
5	Marele Premiu al Belgiei	Jack Brabham	Jack Brabham Innes Ireland Phil Hill	Jack Brabham	Cooper-Climax
6	Marele Premiu al Franței	Jack Brabham	Jack Brabham	Jack Brabham	Cooper-Climax
7	Marele Premiu al Marii Britanii	Jack Brabham	Graham Hill	Jack Brabham	Cooper-Climax
8	Marele Premiu al Portugaliei	John Surtees	John Surtees	Jack Brabham	Cooper-Climax
9	Marele Premiu al Italiei	Phil Hill	Phil Hill	Phil Hill	Ferrari
10	Marele Premiu al Statelor Unite	Stirling Moss	Jack Brabham	Stirling Moss	Lotus-Climax

Clasament Campionatul Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	ARG	MCO	500	NLD	BEL	FRA	GBR	PRT	ITA	USA	Puncte
1	Jack Brabham	Ab	DSC		1	1P R	1P R	1P	1[c]		4R	43
2	Bruce McLaren	1	2R		Ab	2	3	(4)	2		3	34 (37)
3	Stirling Moss	3P R[d]	1P		4P R	NS			DSC		1P	19
4	Innes Ireland	6	9		2	AbR	7	3	6		2	18
5	Phil Hill	8	3		Ab	4R	12	7	Ab	1P R	6	16
6	Olivier Gendebien					3	2	9	7		12	10
7	Wolfgang von Trips	5	8		5	Ab	11	6	4	5	9	10
8	Jim Rathmann			1R								8
9	Richie Ginther		6		6		NS			2		8
10	Jim Clark				Ab	5	5	16	3		16	8
11	Tony Brooks		4		Ab	Ab	Ab	5	5		Ab	7
12	John Surtees		Ab					2	AbP R		Ab	6
13	Cliff Allison	2	NSC									6
14	Rodger Ward			2								6
15	Graham Hill	Ab	7		3	Ab	Ab	AbR	Ab		Ab	4
16	Willy Mairesse					Ab	Ab			3		4
17	Paul Goldsmith			3								4
18	Jo Bonnier	7	5		Ab	Ab	Ab	Ab	Ab		5	4
19	Henry Taylor				7		4	8	NSC		14	3
20	Carlos Menditéguy	4										3
21	Don Branson			4								3
22	Giulio Cabianca									4		3
23	Johnny Thomson			5								2
24	Lucien Bianchi					6	Ab	Ab				1
25	Ron Flockhart						6				Ab	1
26	Eddie Johnson			6								1
27	Hans Herrmann									6		1
—	Maurice Trintignant	3[d]	Ab		Ab		Ab	11			15	0
—	Lloyd Ruby			7								0
—	Edgar Barth									7		0
—	Jim Hall										7	0
—	Roy Salvadori		Ab		NS			Ab			8	0
—	Bruce Halford		NSC				8					0
—	Bob Veith			8								0
—	Carel Godin de Beaufort				8							0
—	Piero Drogo									8		0
—	Masten Gregory	12	NSC		NS		9	14	Ab			0
—	Alberto Rodriguez Larreta	9										0
—	Bud Tingelstad			9								0
—	Wolfgang Seidel									9		0
—	Dan Gurney		NC		Ab	Ab	Ab	10	Ab			0
—	Chuck Daigh		NSC		NS	Ab	NS	Ab			10	0
—	Ian Burgess		NSC				10	Ab			Ab	0
—	José Froilán González	10										0
—	Bob Christie			10								0
—	Fred Gamble									10		0
—	Roberto Bonomi	11										0
—	Red Amick			11								0
—	Pete Lovely										11	0
—	David Piper						Ab	12				0
—	Duane Carter			12								0
—	Gino Munaron	13					Ab	15		Ab		0
—	Brian Naylor		NSC					13		Ab	Ab	0
—	Bill Homeier			13								0
—	Bob Drake										13	0
—	Nasif Estéfano	14										0
—	Gene Hartley			14								0
—	Chuck Stevenson			15								0
—	Bobby Grim			16								0
—	Alan Stacey	Ab	Ab		Ab	Ab[e]						0
—	Chris Bristow		Ab		Ab	Ab[e]						0
—	Giorgio Scarlatti	Ab	NSC							Ab		0
—	Lance Reventlow		NSC		NS	Ab		NS				0
—	Harry Schell	Ab										0
—	Ettore Chimeri	Ab										0
—	Antonio Creus	Ab										0
—	Shorty Templeman			Ab								0
—	Jim Hurtubise			Ab								0
—	Jimmy Bryan			Ab								0
—	Troy Ruttman			Ab								0
—	Eddie Sachs			AbP								0
—	Don Freeland			Ab								0
—	Tony Bettenhausen			Ab								0
—	Wayne Weiler			Ab								0
—	A. J. Foyt			Ab								0
—	Eddie Russo			Ab								0
—	Johnny Boyd			Ab								0
—	Gene Force			Ab								0
—	Jim McWithey			Ab								0
—	Len Sutton			Ab								0
—	Dick Rathmann			Ab								0
—	Al Herman			Ab								0
—	Dempsey Wilson			Ab								0
—	Jack Fairman							Ab				0
—	Keith Greene							Ab				0
—	Mario de Araujo Cabral								Ab			0
—	Alfonso Thiele									Ab		0
—	Vic Wilson									Ab		0
—	Arthur Owen									Ab		0
—	Mike Taylor					NS						0
—	Horace Gould									NS		0
Poz.	Pilot	ARG	MCO	500	NLD	BEL	FRA	GBR	PRT	ITA	USA	Puncte

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă (excluzând Indianapolis 500), dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	ARG	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	PRT	ITA	USA	Puncte
1	Cooper-Climax	1	(2)	1	1	1	1[f]	1	8	(3)	48 (58)
2	Lotus-Climax	(6)	1	2	5	(5)	2	3		1	34 (37)
3	Ferrari	2	3	5	4	11	(6)	4	1		26 (27)
4	BRM	7	5	3	Ab	Ab	10	Ab		5	8
5	Cooper-Maserati	4	Ab	Ab		9	14	Ab	Ab	9	3
6	Cooper-Castellotti		NSC			Ab	15		4		3
7	Porsche								6		1
—	Behra-Porsche-Porsche	12							10		0
—	Scarab		NSC	NS	Ab	NS				10	0
—	Aston Martin			NS			11				0
—	Cooper-Ferrari									11	0
—	Maserati	13							NS	13	0
—	JBW-Maserati		NSC				13		Ab	Ab	0
—	Vanwall					Ab					0
Poz.	Constructor	ARG	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	PRT	ITA	USA	Puncte

Curse non-campionat[modificare | modificare sursă]

Alte cinci curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Trofeul Glover VIII	Goodwood	18 aprilie	Innes Ireland	Lotus-Climax
Trofeul Internațional BRDC XII	Silverstone	14 mai	Innes Ireland	Lotus-Climax
Trofeul Silver City V	Brands Hatch	1 august	Jack Brabham	Cooper-Climax
Trofeul Lombank I	Snetterton	17 septembrie	Innes Ireland	Lotus-Climax
Cupa Internațională de Aur VII	Oulton Park	24 septembrie	Stirling Moss	Lotus-Climax

Note[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]