Vasile Tărâțeanu

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Vasile Tărâțeanu
Date personale
Născut	27 septembrie 1945 Sinăuții de Sus, Cernăuți, RSS Ucraineană, URSS
Decedat	8 august 2022 (76 de ani) Cernăuți, Ucraina
Cetățenie	Ucraina
Ocupație	scriitor poet
Activitate
Studii	Universitatea din Cernăuți
Limbi	limba română
Modifică date / text

Membru de onoare[1] al Academiei Române

Vasile Tărâțeanu (n. 27 septembrie 1945, satul Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți – d. 8 august 2022,^[2] Cernăuți) a fost un poet român din Ucraina.

Viața și opera[modificare | modificare sursă]

În anul 1972 a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți. Lucrează ca redactor la ziarul Zorile Bucovinei (1969-1981), apoi la Postul de Radio Kiev (1981–1991).

În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți a fondat Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu“. Din anul 2000 este președinte al "Fundației culturale "Casa Limbii Române" din Cernăuți. Este redactor-șef (sau director-fondator și editor) al gazetelor românești din Ucraina - Cernăuți: Plai românesc (1990–1994), Arcașul", "Curierul de Cernăuți", "Junimea etc.

A debutat editorial, în 1981, cu Harpele ploii, în corola interesantei sale opere poetice ivindu-se apoi:

• Dreptul la neliniște (Ujgorod, 1984);
• Linia vieții (Ujgorod, 1988);
• Teama de înstrăinare (Chișinău, 1990);
• Litanii din Țara de Sus (Timișoara, Ed. Augusta, 1995);
• Litanii (Iași, 1996);
• Pământ în retragere (Timișoara, Editura Augusta, 1999);
• Și ne izbăvește pre noi (Timișoara, Editura Helicon, 1999);
• Dinafară (Timișoara, Editura Augusta, 2003) etc.
• Ochean cu cioburi sângerânde (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2005);
• Infern personal, ediție bilingvă: în română și în franceză (Iași, Editura Danaster,2005);
• Crucificat pe harta țării, Vasile Tărâțeanu – 60, volum omagial, (București, Editura Semne, 2005);
• Aruncarea zarurilor, in Colecția Biblioteca Revistei „Convorbiri literare” (Iași, Editura Timpul,2005);
• Orizonturi decapitate (Timișoara, Editura Augusta, 2005);
• Degețelul salvator, versuri pentru copii, în colecția „Biblioteca revistei Făgurel (Cernauți, Editura Zoloti Lytavry, 2006);
• Cimitir ambulant (Râmnicu Sărat, Editura RaFet, 2008).

Volumelor de versuri li se adaugă și două volume de publicistică: Iluzii și lanțuri (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2001) și Stâlpul de foc (Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2007).

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul revistei „Poesis“ (1994; 2000).
• Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni (2001).
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2003).

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

În Generația resurecției poetice (în capitolul Vasile Tărâțeanu – despre „lanul tivit cu maci“ al lui Ștefan cel Mare), criticul literar, Ion Pachia Tatomirescu evidențiază:

„«Un poet-Sisif cărând stânca speranței reîntregirii României este bucovineanul Vasile Tărâțeanu [...] Cu poemul Țara Fagilor se deschide volumul Pământ în retragere; titlul poemului este o metaforă a Bucovinei înstrăinată, vândută la taraba imperiilor (Otoman, Habsburgic, Rus), aflată în prezent în ghearele Ucrainei, ca și Maramureșul istoric; „lăstarii“ preiau dorințele reîntregirii de țară, de neam ale arborilor-părinți: Desfrunzind amintiri / Țara Fagilor renaște în muguri / aceleași dorinți. / Mlădițe noi / bâjbâind spre lumină / dinspre ar¬bori-părinți.// (...) // Detrunchiere – / Nesfârșit de cruntă și dureroasă / secure. Deseori, la acest poet, dorul de a vedea Bucovina, pământul nașterii sale, reunindu-se cu Patria-Mumă, România, capătă fluiditatea litaniei, a sfâșietoarei doine de înstrăinare: Între noi și dragă țară / crește / un gol ce ne doboară. // Crește / un deal și crește / o vale / și un crâng / apare-n cale. // Crește / un munte și o mare / și-un pustiu între hotare // Cine vrea / și cine poate / îl trece în brânci, / pe coate // dar pân-la ea ca s-ajungă / calea e cu mult mai lungă // Nici tu mare / nici tu munte / nici păduri-frunze cărunte, // Nici tu vale nici tu deal / vorba e de-un ideal // de un neam și de o țară / ce-s date din ele afară.»”

(p. 451; cf. Ion Pachia Tatomirescu, Un poet-Sisif cărând stânca speranței re-întregirii de Țară, recenzie, în Rostirea românească – Sibiu –, anul II, nr. 2 – 3 / ianuarie-februarie, 1996, p. 98 sq.).

Note[modificare | modificare sursă]