Vasile Bogrea
| Vasile Bogrea | |||
 Filologul Vasile Bogrea | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 26 septembrie / 8 octombrie 1881 Târnauca, România | ||
| Decedat | 8 septembrie 1926, (45 de ani) Viena | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | lingvist, filolog, poet, traducător | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din Iași | ||
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași[1] Institutul „Anastasie Bașotă” Universitatea Humboldt din Berlin[1] | ||
| Organizație | Universitatea Babeș-Bolyai[1] | ||
| Profesor pentru | Iorgu Iordan[1] | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Vasile Bogrea (n. 26 septembrie / 8 octombrie 1881, Târnauca, județul Dorohoi, azi în Ucraina – d. 8 septembrie 1926, Viena) a fost un lingvist și filolog român, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române.[2]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născut pe 26 septembrie / 8 octombrie 1881 în Târnauca, Județul Dorohoi (interbelic), azi în Ucraina, a urmat Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla (1888 - 1902), apoi Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din Iași (1902 - 1906). A audiat cursuri de filologie clasică la Berlin (1910 - 1913). Profesor de limbile greacă și latină la Liceul din Piatra Neamț (1906-1910). Profesor la Liceul Internat din Iași (1913-1919). Profesor la Catedra de Limbi Clasice a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (începând din anul 1920). Împreună cu Sextil Pușcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) și a Societății Etnografice din Cluj (1923), devenind unul dintre colaboratorii activi ai acestora.
A scris aproape 300 de studii și articole referitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie și antroponimie. Umanist de o vastă erudiție, a avut o pregătire temeinică și o vocație certă pentru filologia clasică. A fost, de asemenea, poet și traducător. În calitate de istoric literar, a abordat istoria mai degrabă din perspectiva literaturilor clasice și a cercetărilor cărților populare, punând accentul și pe studiul folclorului și al literaturi românești vechi. A considerat că știința și învățământul sunt într-o strânsă legătură cu istoria, cultura și existența națională[3].
Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]
Studii[modificare | modificare sursă]
- Etimologii și notițe lexicografice, 1920
- Câteva considerații asupra toponimiei românești, în „Dacoromania”, I, 1920-1921
- Pagini istorice și filologice, în „Dacoromania”, II, 1922
- În jurul Alexandriei, în „Dacoromania”, II, 1922
- Din onomastica folclorică, în „Dacoromania”, IV/2, 1924-1926
- Românii în civilizația vecinilor, 1925
- Sfinții-medici în graiul și folclorul românesc, 1926
- Semantism românesc și semantism balcanic, 1927
Ediții postume[modificare | modificare sursă]
- Pagini istorico-filologice, Cluj, Editura Dacia, 1971
- Sacra Via. Pagini literare și publicistică, Cluj, Editura Dacia, 1973
- Opere alese, București / Chișinău, Editura Fundației Culturale Române / Editura Știința, 1998
Afilieri[modificare | modificare sursă]
- La 10 iunie 1920 a fost ales membru corespondent al Academiei Române
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d (PDF) http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/romlit/1976/11/romania_literara_1976_11_47.pdf Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent, Academia Română
- ^ Al. Teodorescu. „Vasile Bogrea. Istoric literar și publicist” (PDF). Accesat în .
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- I. E. Naghiu, Bio-bibliografia lui Vasile Bogrea (1881-1926), Cluj, 1937
- Jana Balaccciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978
- Dicționarul scriitorilor români, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
- Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999. Dicționar, București, Editura Academiei Române, 1999