Titu Stoicheci

Titu Stoicheci
Date personale
Născut9 ianuarie 1911
comuna Husnicioara, județul Mehedinți
Decedat (106 ani)
Zegaia, județul Mehedinți
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieînvățător, veteran de război,
generalul de brigadă în retragere
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Titu Stoicheci (n. 9 ianuarie 1911, comuna Husnicioara, județul Mehedinți – d. 27 octombrie 2017, Zegaia, județul Mehedinți[1]) a fost un generalul de brigadă în retragere român, cel mai vârstnic veteran de război din Oltenia și ultimul jandarm supraviețuitor al bătăliei de la Stalingrad.[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

A urmat Școala Normală de Învățători din Turnu Severin, apoi Școala Militară de Ofițeri de Infanterie de la Ploiești, pe care a absolvit-o în anul 1933, iar în anul 1936 a fost avansat la gradul de sublocotenent. Între anii 1936-1939 a fost învățător la Școala Zegaia din județul Mehedinți. În anul 1939 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Dolj, iar în anul 1941 a fost trimis pe frontul de la Odessa.

A participat apoi la bătălia de la Stalingrad, cea mai grea încleștare din cel de-al Doilea Război Mondial.[3] În anul 1942 s-a întors de pe front, iar în luna martie din anul 1943 a fost avansat la gradul de locotenent și lăsat la vatră. În luna septembrie 1943 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Gorj având diferite etape de concentrare și desconcentrare, până în anul 1947, când a fost avansat pentru rezultate excepționale la gradul de căpitan și trecut în rezervă.

Din 1947 și-a reluat profesia de învățător la Școala de la Zegaia unde a fost director până în anul 1971, când a ieșit la pensie.

După anul 1990 a fost avansat succesiv la gradele de maior, locotenent-colonel și colonel în rezervă, iar prin Decretul Prezidențial nr. 943 din 28 noiembrie 2013, începând cu la data de 1 decembrie 2013, a fost avansat la gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere.

A decedat în 27 octombrie 2017.[4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „La aproape 107 ani, Titu Stoicheci din HUSNICIOARA, ultimul jandarm supraviețuitor al bătăliei de la Stalingrad, a ÎNCETAT din VIAȚĂ”. www.news-mehedinti.ro. 
  2. ^ „Are 106 ANI și este CEL MAI LONGEVIV VETERAN DE RĂZBOI din Oltenia. Ce amintiri are GENERALUL STOICHECI?”. 
  3. ^ „Veteranul de război Titu Stoicheci a fost sărbătorit de jandarmii doljeni la împlinirea vârstei de 104 ani”. www.oltenasul.ro. 
  4. ^ „Generalul de brigadă în retragere Titu Stoicheci, condus pe ultimul drum - Mehedințeanul - Media online”. . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]