Mezolitic
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. |
Mezoliticul (din limba greacă, mesos - mijloc, lithos - piatră), în Eurasia, este epoca arheologică cuprinsă între paleoliticul superior și neolitic. Termenul de epipaleolitic este deseori folosit drept sinonim al epocii. Mezoliticul are o durată diferită de timp în diferite părți ale Europei. Se referă la epoca finală a culturilor de vânător-culegători din Europa și Asia de Vest, între Maximul Glaciatiunii Târzii și Revoluția Neolitică.
În Europa, Mezoliticul începe în anul 15.000 i.en. și se încheie în anul 5000 i.en.. În Asia de Sud-Est, Mezoliticul și începe în anul11. 700i.en., și durează până în anul 8000 i.en.
Tipul culturii asociate cu Mezoliticul variază în funcție de zone, dar este asociat cu declinul grupurilor de vânători de animale mari.
Sunt dezvoltate instrumente litice mai sotisficate și mai mici, precum și arme mai ascuțite decât cele din Paleolitic.
În unele regiuni sunt utilizate ceramică și textilele, iar așezările tind să devină mai mari și permanente, amplasate pe malurile râurilor sau pe coasta marii datorită pescuitului.
Denumire[modificare | modificare sursă]
Termenii „Paleolitic” și „Neolitic” au fost introduși de John Lubbock în lucrarea să Prehistoric Times în 1865. Epoca „Mesoliticului” a fost adăugată că epoca intermediară de către Hodder Westropp în 1866. Sugestia lui Westropp a fost imediat controversată. O școală britanică condusă de John Evans a negat necesitatea unei epoci intermediare: epocile s-au amestecat împreună că culorile curcubeului, a spus el. O școală europeană condusă de Gabriel de Mortillet a afirmat că există un decalaj între epoca veche și epoca târzie.
Edouard Piette a pretins că a umplut golul cu denumirea să de Cultură Aziliană. Knut Stjerna a oferit o alternativă - „Epipaleolitic”, sugerând mai degrabă o fază finală a paleoliticului decât o epocă intermediară în sine inserată între paleolitic și neolitic.
Până la momentul lucrării lui Vere Gordon Childe, The Dawn of Europe (1947), care susține existența Mezoliticului , au fost culese suficiente date pentru a determina că o perioadă de tranziție între paleolitic și neolitic era într-adevăr un concept util. Cu toate acestea, termenii „Mezolitic” și „Epipaleolitic” rămân în competiție, cu convenții de utilizare diferite. În arheologia Europei de Nord, de exemplu pentru siturile arheologice din Marea Britanie, Germania, Scandinavia, Ucraina și Rusia, termenul de „Mezolitic” este aproape întotdeauna folosit. În arheologia altor zone, termenul „Epipaleolitic” poate fi preferat de majoritatea autorilor, sau pot există divergențe între autori asupra termenului folosit sau a sensului atribuit fiecăruia. În America de Nord, niciun termen nu este folosit.
Termenul de „Epipaleolitic” este uneori folosit alături de „Mesolitic” pentru sfârșitul final al Paleoliticului superior, urmat imediat de Mezolitic. Întrucât Mezolitic” sugerează o perioadă intermediară, urmată de Neolitic, unii autori preferă termenul de „Epipaleolitic” pentru culturile de vânători-culegători care nu sunt succedate de tradițiile agricole, rezervând „Mezolitic” culturilor cărora le-a succedat clar Revoluția neolitică, precum cultură Natufiană. Alți autori folosesc „Mezolitic” că termen generic pentru culturile vânători-culegători după Ultimul Maxim Glaciar, fie că sunt de tranziție către agricultură sau nu. În plus, terminologia pare să difere între subdisciplinele arheologice, „Mesoliticul” fiind utilizat pe scară largă în arheologia europeană, în timp ce „Epipaleoliticul” este mai frecvent un termen folosit în arheologia din Orientul Apropiat.
Europa[modificare | modificare sursă]
Mezoliticul balcanic începe cu aproximativ 15.000 de ani în urmă. În Europa de Vest, Mezoliticul timpuriu, sau azilian, începe cu aproximativ 14.000 de ani în urmă, în regiunea franco-cantabrică din nordul Spaniei și sudul Franței. În alte părți ale Europei, Mezoliticul începe cu 11.500 de ani în urmă (începutul Holocenului) și se termină cu introducerea agriculturii, în funcție de regiunea, între circa acum 8.500 și 5.500 de ani. Regiunile care au experimentat schimbări mediu mai mari la sfârșitul ultimei perioade glaciare au o eră mezolitică mult mai aparentă, care a durat milenii. În nordul Europei, de exemplu, societățile au putut trăi bine cu alimente bogate din mlaștinile create de climă mai caldă. Astfel de condiții au produs comportamente umane distinctive care sunt păstrate în evidența materială, cum ar fi culturile Maglemosian și Azilian. Astfel de condiții au întârziat venirea neoliticului până în anul 5000 i.en. în nordul Europei.
Tipul de instrumente din piatră rămâne una dintre caracteristicile cele mai diagnostice: Mezoliticul a folosit o tehnologie microlitică – unelte din piatră ciobită în mod V (microliți), în timp ce paleoliticul a folosit modurile I–IV. În unele zone, totuși, cum ar fi Irlanda, părți ale Portugaliei, Insula Man și Insulele Tireniene, în Mezolitic a fost folosită o tehnologie macrolitică. În neolitic, tehnologia microlitică a fost înlocuită cu o tehnologie macrolitică, cu o utilizare sporită a uneltelor din piatră lustruită, cum ar fi topoarele de piatră.
Există unele dovezi pentru începutul construcției pe site-uri cu o semnificație rituală sau astronomică, inclusiv Stonehenge, cu un șir de găuri mari pentru stâlpi aliniați la est-vest și un posibil „calendar lunar” la Warren Field din Scoția, cu gropi pentru stâlpi de diferite dimensiuni, considerate a reflectă fazele lunare. Ambele sunt datate înainte de c. 9.000 i.en.
O gumă de mestecat antică făcută din smoală scoarței de mesteacăn a dezvăluit că o femeie consumă alune și carne de rață în urmă cu aproximativ 5.700 de ani, în sudul Danemarcei. Oamenii mezolitici au influențat pădurile Europei aducând cu ei plante preferate precum alunul.
Pe măsură ce „pachetul neolitic” (inclusiv agricultură, păstoritul, topoarele din piatră lustruită, casele lungi din lemn și ceramică) s-a răspândit în Europa, modul de viață mezolitic a fost marginalizat și în cele din urmă a dispărut. Adaptările mezolitice, cum ar fi sedentarismul, dimensiunea populației și utilizarea alimentelor din plante sunt citate că dovezi ale tranziției către agricultură.
Alte comunități mezolitice au respins pachetul neolitic probabil că rezultat al reticenței ideologice, viziuni diferite asupra lumii și o respingere activă a stilului de viață sedentar-agricol. Într-un șantier arheologic din Blätterhöhle din Hagen, se pare că descendenții oamenilor din mezolitic și-au menținut stilul de viață și dietă alimentară pentru mai mult de 2000 de ani după sosirea societăților agricole în zonă; astfel de societăți pot fi numite „subneolitice”. Pentru comunitățile de vânători-culegători, contactul strâns pe termen lung și integrarea în comunitățile agricole existente au facilitat adoptarea unui stil de viață agricol. Integrarea acestor vânători-culegători în comunitățile agricole a fost posibilă datorită caracterului lor social deschis față de noii membri.
În nord-estul Europei și mai ales în Scandinavia, stilul de viață de vânătoare și pescuit a continuat în perioada medievală în regiunile mai puțîn potrivite agriculturii.
Artă[modificare | modificare sursă]
În comparație cu Paleoliticul superior anterior și cu Neoliticul, există mai puține obiecte de artă care să fi supraviețuit Mezoliticului. S-au găsit picturi rupestre în bazinul iberic mediteranean, care probabil se răspândește din paleoliticul superior. Este un fenomen larg răspândit, mult mai puțîn cunoscut decât picturile rupestre din paleoliticul superior, cu care face un contrast interesant. Siturile sunt acum în mare parte stânci în aer liber, iar subiecții sunt acum mai degrabă umani decât animale, cu grupuri mari de figuri mici; sunt 45 de figuri la Roca dels Moros. Sunt prezentați îmbrăcăți și în scene de dans, luptă, vânătoare și colectare de mâncare. Figurile sunt mult mai mici decât animalele artei paleolitice și sunt reprezentate mult mai schematic, deși adesea în ipostaze energetice. Sunt cunoscute câteva pandantive mici gravate cu găuri și desene simple gravate, unele din nordul Europei în chihlimbar și unul de la Star Carr în Marea Britanie în șisturi. Capul de Elk din Huittinen este un animal rar din mezolitic, sculptat în piatră din Finlanda.
Picturile rupestre din Urali pare să arate schimbări similare după Paleolitic, iar idolul Shigir din lemn este un obiect de artă ce atestă sculptură. Este o scândură de zada sculptată cu motive geometrice, dar înălțată cu un cap de om. După fragmente, se pare că ar fi avut peste 5 metri înălțime când a fost făcută. Figurină Ain Sakhri din Palestina este o sculptură natufiană în calcit.
Ceramică[modificare | modificare sursă]
În Europa de Nord-Est, Siberia și anumite situri din Europa de Sud și Africa de Nord, s-au descoperit obiecte de ceramică care datează din anii 9000-5850 i.en. Arheologii ruși preferă să descrie astfel de culturi de ceramică drept neolitice, chiar dacă agricultură este absentă. Această cultură mezolitică producătoare de ceramică poate fi găsită că fiind periferică culturilor neolitice sedentare.
Este un tip distinctiv de ceramică, cu bază ascuțită sau buton și margini evazate, fabricată prin metode neutilizate de fermierii din Neolitic. Deși fiecare cultură mezolitică a dezvoltat un stil individual, trăsăturile comune sugerează un singur punct de origine. Cea mai timpurie manifestare a acestui tip de ceramică poate fi în regiunea din jurul lacului Baikal din Siberia. Apare în cultură Elshan sau Yelshanka sau Samara de pe Volga în Rusia cu 9.000 de ani în urmă și de acolo s-a răspândit prin cultură Nipru-Doneț la cultură Narva din Marea Baltică de Est. Răspândita spre vest de-a lungul coastei, se găsește în cultură Ertebølle din Danemarca și Ellerbek din Germania de Nord și cultură Swifterbant aferentă din Țările de Jos.
O publicație din 2012 în revista Science, a anunțat că cea mai veche ceramică cunoscută până în prezent în lume a fost găsită în peștera Xianrendong din China, avan o vechime de între 20.000 și 19.000 de ani , de la sfârșitul ultimei perioade glaciare. Datele carbonului 14 au fost stabilite prin datarea atentă a sedimentelor din jur. Multe dintre fragmentele de ceramică aveau urme de ars, ceea ce sugerează că ceramică era folosită pentru gătit. Aceste recipiente timpurii de ceramică au fost făcute cu mult înainte de invenția agriculturii (datată între 10.000 și 8.000 î.en.).
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
