Luceafărul (revistă)

Luceafărul
Primul număr  Modificați la Wikidata
ȚarăRomânia
Ungaria  Modificați la Wikidata
Limbălimba română  Modificați la Wikidata
Pentru alte sensuri, vedeți Luceafărul (dezambiguizare).

Luceafărul este o revistă bilunară a Uniunii Scriitorilor din România, care a apărut în 15 iulie 1958, la București, ca o continuatoare a publicației „Tânărul scriitor”. În etapa de concept, acesteia i s-a spus „Miorița“, mai apoi fiind definitiv botezată „Luceafărul“.[1]

Revista „Tânărul scriitor”[2] fusese înființată în 1948 cu scopul declarat de formare instituționalizată a unei generații de tineri scriitori, necontaminați de ideologia burgheză[3], prin Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

De la început, revista Luceafărul, care avea 12 pagini, și-a declarat scopul de a promova tinerii scriitori.

În anii 1970-1980 revista devenise „un organ de propagandă naționalist-comunistă”,[4] fiind văzută din exteriorul României ca fiind de extremă dreaptă.[5]

După 1989, revista Luceafărul a apărut într-o serie nouă, cu titlul „Luceafărul de dimineață”, inițiată de Laurențiu Ulici, devenit între timp și președinte al Uniunii Scriitorilor din România. După dispariția acestuia, publicația a fost condusă, până în noiembrie 2007, de prozatorul Marius Tupan.[6]

Redactori-șefi[modificare | modificare sursă]

Precursori omonimi[modificare | modificare sursă]

Luceafĕrul scris cu ĕ (e scurt, adică ă din e), cu subtitlul „Revistă literară”, a fost o revistă al cărei prim număr a fost publicat la 1 iulie 1902, la Budapesta, de către studenții români organizați în Societatea academică „Petru Maior”. Apărea în zilele de 1 și 15 ale lunii și își avea redacția și administrația la tipografia „Poporul Român” de pe strada Vörösmarty 60/a, unde se și tipărea. Comitetul de redacție a fost alcătuit din Al. Ciura redactor-șef, Aurel P. Bănuț editor și redactor responsabil și Octavian Goga, Ion Lupaș, Ion Montani, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan, Sebastian Stanca și George Zaria, membri.[7]

În 1904 Octavian C. Tăslăuanu a devenit proprietarul și editorul acestei publicații care, începând din anul 1906, a apărut la Sibiu, cu subtitlul Revistă ilustrată pentru literatură și artă. Pe 16 iunie 1914 a apărut ultimul număr al revistei, în această formulă.[8] Revista a reapărut, publicată lunar la București (1 ianuarie 1919 - august-septembrie 1920), și apoi la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934 - septembrie 1939).[9]

În 1945 Mircea Eliade și Virgil Ierunca au editat revista Luceafărul în Franța, prima publicație strict literară a exilului românesc.[10][11] Periodicul a fost realizat la Paris și a avut doar două numere, în mai 1948 și în noiembrie 1949.[12]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pe firul apei: Revista Tânărul scriitor
  2. ^ Răduț Bîlbîie Tânărul scriitor - o monografie, Editura Tritonic, 2005, ISBN: 973-733-023-4
  3. ^ Tanarul scriitor o monografie
  4. ^ MIRCEA DINESCU[nefuncțională], Alex. Ștefănescu, România Literară, anul 2000, numărul 48, accesat la 19 iunie 2013
  5. ^ David S. Wyman, Charles H. Rosenzveig, The World Reacts to the Holocaust, Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 1996, p. 245
  6. ^ Uniunea Scriitorilor – Reviste
  7. ^ Cum au constituit studenții români din Budapesta Revista ”Luceafărul”
  8. ^ „Scriitorul militant în revista Luceafărul”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Luceafărul (1902-1945)
  10. ^ Agentul lui Ceausescu, 24 iunie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013
  11. ^ Doliu în cultura românească, 29 septembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013
  12. ^ Luceafărul diasporei Arhivat în , la Wayback Machine., anul 2010, numărul 6, Gheorghe Grigurcu, România Literară, accesat la 22 iunie 2013

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Octavian Goga: amintiri și contribuții la istoricul revistei "Luceafărul : Partea I : Epoca Budapestiană, Octavian C.. Taslauanu, Editura "Bucovina" S.A. Torouțiu, 1939

Legături externe[modificare | modificare sursă]