Adrian Marino

Adrian Marino
Date personale
Născut	5 septembrie 1921 Iași
Decedat	17 martie 2005 Cluj
Cetățenie	România
Ocupație	critic și istoric literar
Limbi vorbite	limba română[1]
Activitatea literară
Operă de debut	Viața lui Alexandru Macedonski
Note
Premii	Premiul Herder
Modifică date / text

Adrian Marino (n. 5 septembrie 1921, Iași – d. 17 martie 2005, Cluj) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român, laureat al premiului Herder.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După ce a urmat Liceul Militar și apoi Liceul Internat din Iași, a devenit licențiat în 1944 al Facultății de Litere la Iași și București.

Între 1944 și 1947 este asistent suplinitor la catedra de Istorie a Literaturii Române, condusă de George Călinescu,^[2] cu care nu s-a „împăcat”.^[3]

Din aceasta perioadă datează redactarea celor doua volume despre Alexandru Macedonski, Viața lui Alexandru Macedonski și Opera lui Alexandru Macedonski, pe care le va publica abia în 1965. Sunt titluri similare cu volumele lui George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu și Opera lui Mihai Eminescu.

A debutat în 1939 la Revista „Jurnalul Literar", cu un articol pentru care a fost palmuit de un profesor de liceu cum scrie in "Jurnalul unui om singur" fapt consemnat si de Stefan Borbely, avându-l ca director pe George Călinescu. A obținut titlul de doctor în 1946 cu teza Viața lui Alexandru Macedonski.

A fost arestat în 1949 pentru multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țărănist, activități considerate ilegale de guvernul de atunci.

A fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Lătești (azi parte a comunei Bordușani, Ialomița), alți șase ani (1957 - 1963). Nu a avut drept de semnătură până în 1965, când a debutat la 44 de ani cu „Viața lui Alexandru Macedonski". După alți patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet și repus în toate drepturile. A fost reabilitat juridic în 1969.

Perioada de după 1965[modificare | modificare sursă]

A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 face o specializare în Elveția, supervizat de profesorul René Étiemble. A avut , de asemenea, burse în Franța și Germania Federală.^[3]

Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, Cahiers roumains d'etudes literaires.

În 1985 obține Premiul Herder. Publică în țară și străinătate volume de teorie literară și comparatistică. Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981.^{[necesită citare]}

Cele 7 volume Biografia ideii de literatură (1987-2003) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă.^{[necesită citare]} Este cel mai tradus critic literar român^[4]. Este autorul unui Dicționar de idei literare, rămas neterminat.

A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.

În anul 2010, în urma apariției volumului său biografic Viața unui om singur, critic la adresa unor intelectuali activi în viața publică, lui Adrian Marino i s-a înscenat o acuzație de colaborare cu Securitatea.^[5][6] Defăimarea cărturarului a determinat semnarea unui protest colectiv care califica „transformarea acestui demn om de cultură, liberal și anticomunist într-un slujitor al regimului” drept „un act monstruos și inacceptabil”.^[7] Borbely spune ca Dinescu a spus ca Marino era la DIE.

A avut un frate, Dan.

Operă[modificare | modificare sursă]

Critică și istorie literară. Teoria literaturii și comparatistică[modificare | modificare sursă]

• Viața lui Alexandru Macedonski, 1965
• Opera lui Alexandru Macedonski, 1967
• Introducere în critica literară, 1968, ediția a II-a revăzută, 2007^[8]
• Modern, modernism, modernitate, 1969
• Dicționar de idei literare, I, 1973
• Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980
• L'hermeneutique de Mircea Eliade, Paris, 1980
• Etiemble ou le comparatisme militant, Paris, 1982
• Comparatisme et théorie de la littérature, Paris, 1988
• Biografia ideii de literatură, vol. I-VII, 1992-2003

Eseuri, Publicistică, Memorialistică[modificare | modificare sursă]

• Evadări în lumea liberă, 1993
• Pentru Europa, 1995, ediția a II-a, revăzută și întregită, 2005
• Cenzura în România, 2000
• În dialog cu Sorin Antohi, 2001
• Libertate și cenzură în România. Începuturi, 2005
• Viața unui om singur, 2010 ^[9][10][11]

Ediții critice[modificare | modificare sursă]

• Alexandru Macedonski, Opere, studiu introductiv, ediție îngrijită, note și variante, cronologie și bibliografie, vol. I-VII, București, Editura pentru Literatură/Editura Minerva, 1966-1980

Până în 1989 Adrian Marino nu a putut fi decât critic literar. După 1989 a putut desfășura o activitate în acord cu propria lui vocație fiind un filosof care a militat pentru dezvoltarea laturii analitico-critice a culturii române. Iată în acest sens un citat de-al lui din lucrarea “Politică și cultură”,

„"Cultura română-și acesta este pragul cel mai greu de trecut-va trebui să facă saltul în ordinea spiritului, de la imagine, simbol, mit la idee, teorie, sistem: de la concretul poetic, la abstracția gândirii.

Suntem încă prea "lirici", prea "poeți" în toate. Și "rezolvăm" mult prea multe, încă doar prin "intuiții" și "imagini". Avem nevoie de o nouă cultură: mai teoretică, mai sistematică, mai "rece", mai raționalistă, mai pătrunsă de spiritul critic, de luciditate, de un superior "bun simț".

Iraționalismul și misticismul au făcut destule ravagii și la noi. Avem prea mulți filosofi-mit, profeți, egumeni mesianici (Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Petre Țuțea, etc.)

Nu de "sentimentul tragic al vieții" (care și în occident este o raritate) avem nevoie ci de sentimentul creației durabile în orice domeniu: al lucrului bine făcut, al responsabilității, al seriozității și onestității, al comportamentului consecvent, al refuzului odioasei improvizații. Idealuri "minore" vor spune unii mistici exaltați. Sunt idealuri majore pentru un popor care le-a cultivat încă prea puțin.

Aceasta ar putea fi o adevărată "revoluție spirituală românească". Ar putea fi cândva..."”

Memoria[modificare | modificare sursă]

« Ne luăm rămas-bun, azi, de la una dintre mințile cele mai strălucite ale literaturii române contemporane, prestigios laureat al Premiului Herder. Adrian Marino a fost – chiar și pentru cei pe care îi timora anvergura sa intelectuală unică, împlinită – un reper de verticalitate morală și un neliniștitor termen de comparație ... »
Cuvinte rostite de Ștefan Borbely, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, la mormântul omului de cultură, în Cimitirul Hajongard din Cluj, în dimineața zilei de 19 martie 2005.

Informator al Securității[modificare | modificare sursă]

În anul 2010, scriitorul Mircea Dinescu a făcut public faptul că Adrian Marino a fost informator al Direcției de Informații Externe și al Securității, în vremea regimului comunist. O cercetare de presă ulterioară a confirmat acuzațiile.^[4]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

• Mircea Martin, Singura critică, București, Editura Cartea Românească, 1986
• Constantin M. Popa, Hermeneutica lui Adrian Marino, Craiova, Editura Aius, 1993
• Monica Spiridon, Interpretarea fără frontiere, Cluj, Editura Echinox, 1998
• Constantin M. Popa, Adrian Marino (micromonografie), Brașov, Editura Aula, 2001
• Adrian Dinu Rachieru, Alternativa Marino, Iași, Editura Junimea, 2002

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

• Editura Polirom Arhivat în 23 decembrie 2010, la Wayback Machine.
• Articole semnate de Adrian Marino, în Observator Cultural
• Biobliographie par Ovidiu Pecican^{[nefuncțională]}
• Biografia cărturarului Adrian Marino, 17 martie 2005, Amos News
• IN MEMORIAM ADRIAN MARINO, Ștefan Borbély, Observator cultural - numărul 261, martie 2005
• Soluția lui Marino, Cezar Gheorghe, Observator cultural - numărul 519, aprilie 2010
• Recenzie la „Viața unui om singur” - Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România, 8 februarie 2010, Simona Chițan, Evenimentul zilei

Interviuri

• "Institutionalizarea inseamna moartea culturii", 10 noiembrie 2002, Evenimentul zilei - 2005

Adrian Marino și Securitatea

• EDITORIALUL EVZ: Noica și Marino. Exercițiul dublei măsuri, 28 decembrie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• EDITORIALUL EVZ: În apărarea lui Adrian Marino, 12 iulie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• Notele informative ale lui Marino, rătăcite între SRI și SIE, 9 iulie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• EDITORIALUL EVZ: A doua moarte a lui Marino, 6 mai 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• SENATUL EVZ: „Misiunile” lui Adrian Marino: între erudiție și delațiune, 5 mai 2010, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei
• „Ar trebui curmat acest joc al ielelor cu dosarele“ - Interviu cu Neculai Constantin MUNTEANU, despre „cazul Marino“, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 525, mai 2010
• Vanitatea lui Adrian Marino, pedala apăsată de Securitate, 3 mai 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• Marino i-a bulversat pe toți, 1 mai 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• Marino, turnătorul lui Eliade și Lovinescu, 30 aprilie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• Dinescu vorbește, CNSAS tace, 11 februarie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• Dinescu: „Marino minte și mort”, 9 februarie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei
• EDITORIALUL EVZ: Provocarea unui om care a fost singur, 9 februarie 2010, Călin Hera, Evenimentul zilei